Actual 1

ACȚIUNILE DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE SANITARĂ CONTINUĂ ÎN JUDEȚUL ALBA

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 

 

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

 

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat peste 200 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

 

Au fost controlate 69 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 88 de  mijloace de transport, din care 33 de mijloace de transport în comun.

 

Au fost legitimate 2.343 de persoane și au fost făcute verificări la 93 de  obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri,  hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.

 

Echipele de control au depistat și sancționat 127 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, 3 care nu au respectat restricțiile de deplasare, 3 care au participat la activități în spațiu închis pentru care au fost instituite restricții și două care nu au respectat măsura carantinării.

 

Reamintim faptul că, începând cu data de 14 martie 2021, au fost instituite noi restricții privind circulația persoanelor. Astfel, este interzisă circulația în afara locuinței în intervalul orar 22.00 – 05,00, cu următoarele excepții: deplasarea în interes profesional, deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dezabilități ori decesul unui membru de familie precum și pentru achiziționarea de medicamente, deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

 

În aceste situații, persoanele trebuie să aibă asupra loc o declarație pe proprie răspundere în care să fie menționat motivul deplasării, iar persoanele care se deplasează în scop profesional vor prezenta o adeverință eliberată de angajator.

 

Acțiunile de control vor continua. Scopul acestora nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Close